Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeste in oameni!

Home Obiective Activitati Achizitii Promovare Arhiva Contact
Laborator de sisteme inteligente pentru transporturi  in vederea cresterii calitatii si testarii in invatamantul superior romanesc

 OBIECTIVE

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.


Obiectivele specifice ale proiectului sunt:


OS1: îmbunătățirea curriculei educaționale tradiționale prin dezvoltarea unui laborator practic de cercetare și testare aplicativă


OS2:dezvoltarea competențelor și cunostințelor practice pentru studenții din ciclul universitar și de masterat


OS3: creșterea accesului studenților pe piața muncii


În prezent sistemul universitar și de masterat tradițional oferă studenților oportunitatea acumulării unui bagaj de informații conceptuale, teoretice dar, din păcate, foarte puține aspecte practice. La finalizarea studiilor, există o perioadă de minim 12-18 luni pentru proaspeții absolvenți în care să se adapteze mediului economic și mai ales să se specializeze. De foarte multe ori, specializarea este punctuală, de nișă – în funcție de oportunitățile de angajare existente pe piață și mai puțin în funcție de înclinațiile și aspirațiile studentului. Prin prezentul proiect ne propunem realizarea unui laborator de cercetare-testare aplicativă în care vor fi simulate condiții reale din automatizări industriale în transporturi. În cadrul laboratorului studenții vor interactiona cu un sistem de interpretare date captate de la senzori, vor putea să își dezvolte capacitatea de analiza și lua decizii, își vor dezvolta aptitudinile de lucru cu senzorii, cu camerele video de identificare vehicule, cu modalități de cântărire camioane aflate în mers, cu senzori meteo și modalități de avertizare a participanților la trafic.


Prin intermediul laboratorului de cercetare – testare studenții și masteranzii din cadrul facultății de profil vor avea la dispoziție întreg instrumentarul necesar pentru dezvoltarea abilităților și competențelor cerute pe piața muncii în prezent de către angajatori. Utilizarea platformelor de testare din laborator vor oferi studenților șansa de a testa instrumente reale utilizate pe piața de profil, sub coordonarea personalului didactic, astfel având posibilitatea chiar din timpul studiilor universitare să își formeze competențe și abilități cerute de angajatori.


Cadrele universitare participante în cadrul proiectului vor obține certificarea internațională necesară pentru utilizarea echipamentelor, având posibilitatea ulterior să instruiască studenții și masteranzii ce doresc să obțină certificare.


Proiectul răspunde obiectivului general al Axei Prioritare 1 „Dezvoltarea rutelor flexibile de învăţare pe tot parcursul vieţii şi creşterea accesului la educaţie şi formare prin furnizarea unei educaţii iniţiale şi continue moderne şi de calitate, incluzând învăţământul superior şi cercetarea” prin îmbinarea educației tradiționale universitare cu testarea aplicativă într-un laborator de testare și simulare. Lipsa unor abilități practice este principalul obstacol intâmpinat de proaspeții absolvenți de facultate în orientarea și încadrarea pe piața muncii.


Acumularea unui bagaj minim de experiență practică în mediul economic actual, mai ales pentru absolvenții cu specific tehnic, intârzie orientarea în carieră a tinerilor și extinde perioada de adaptare la piața muncii.

 

În prezent, curricula universitară propune doar suportul teoretic, pentru partea practică fiind disponibile doar echipamente minime ce oferă studentului doar o imagine asupra tipologiei echipamentelor de pe piață. Proiectul propus vine să aducă o completare a curriculei universitare cu un modul de aplicații practice, ce simulează proiecte de automatizări existente pe piața de profil. Avantajul soluției software este integrarea datelor obținute de la plăcile de date și elaborarea unor modele și statistici ultilizate ulterior de studenți și profesori.

 

Din rândurile cadrelor didactice din cadrul facultății și a centrului de cercetare testare vor fi selectați 3 administratori ce vor participa la sesiuni de instruire și certificare în utilizarea echipamentelor în cadrul unor centre recunoscute pe plan international. Certificarea administratorilor este necesară în utilizarea ulterioară a echipamentelor achiziționate în cadrul proiectului – certificare ce nu poate fi obținută decât în cadrul National Instruments. Instruirea administratorilor creeaza premisele asigurării sustenabilității pe termen lung a laboratorului și instruirea ulterioară a studenților facultății, chiar și după incheierea proiectului.

 

Ca urmare a dotării cu echipamente și instrumente informatice a Laboratorului de cercetare și testare aplicativă studenții vor putea urma cursuri de instruire și perfecționare sub coordonarea administratorilor certificați prin proiect.